Scriu pentru a trăi, nu trăiesc pentru a scrie. Sângele i-a predat ștafeta veșnicei dăruiri. Cuvintele-mi inspirate din mintea îmbibată de vise îmi curg prin vene. Uit să suspin când imaginația îmi îmbracă trupul într-un univers al iubirii desăvârșite.
M-am dat ofrandă pe mine lumii întregi prin scris. N-am putut stopa dorința iubirii de absolut, căci astfel mi-am vindecat rănile.
Șirurile lungi de cuvinte îmi îmbracă ființa în nemurire.
Din adâncimea melancoliei răsare speranța. Aceasta mă inspiră, ajutându-mă să ofer lumii un testament al iubirii.
Prin labirintul amintirilor m-am pierdut de-a lungul vieții. Din interiorul său mi-am putut îndrepta privirea spre locul unde soarele se ascunde. Am găsit fericirea, scriind. Am găsit pacea, meditând. Am găsit motivația, creând. M-am găsit pe mine, lăsându-mă să simt fiecare cuvânt.
Scriu pentru a trăi, nu trăiesc pentru a scrie.