Cioburi de suflet - Poezii

Poezie scrisă cu suflet, pentru suflet

Ce vei găsi în această colecție

Bine ai venit în lumea Cioburi de suflet, o serie de volume ce transformă trăirile, emoțiile și gândurile nerostite în versuri ce ating inima.

Ella, autoarea acestei colecții, scrie cu o sinceritate dezarmantă despre iubire, incertitudine, bucurii și întrebări profunde – acele lucruri care ne fac cu adevărat umani.

Cioburi de suflet este o mărturie a evoluției personale și artistice. Fiecare volum surprinde o etapă diferită, cu propriile sale culori emoționale:

Volumul I: începutul – fragil, intens, sincer

Volumul II: decizii și emoții profunde

Volumul III: echilibru și fuziunea trăirilor

Volumul IV: invitație la regăsire și reflecție

Volumul V: legătura subtilă dintre anotimpuri și stările sufletești

Ce spun cei care au citit deja cartea​
„Versurile Ellei au avut darul de a-mi îmblânzi alergarea împrăștiată prin zi. Cuvintele ei… arcuite zvelt pe o pagină cu arabescuri dulci potrivite de Adriana …mă iau de mână și mă așează în calmul unei după-amiezi, dintr-o curte răcoroasă, mirosind a regina-nopții, în miez de vară. Ce suflet frumos se scrie pe cioburile în care și eu, și tu și el… ne putem regăsi.” Cristina Elena
4 Septembrie, 2025
„Cioburi de suflet” este o navetă adevărată în lumea sentimentelor și emoțiilor. Poeziile scrise de autorul acestui album te ajută să-ți reinvii amintirile și sentimentele trecute. „Cioburi de suflet” este un album minunat, care te face să te simți emoționat și să trăiești împreună cu autoarea, emoțiile prin care a trecut.” Ana P
4 Septembrie, 2025
„Fiecare poezie te poartă într-o poveste în care sigur te poți regăsi. O lectură ușoară, despre suflet și pentru suflet. Merită!” D.B.
4 Septembrie, 2025
„Versurile Ellei au avut darul de a-mi îmblânzi alergarea împrăștiată prin zi. Cuvintele ei… arcuite zvelt pe o pagină cu arabescuri dulci potrivite de Adriana …mă iau de mână și mă așează în calmul unei după-amiezi, dintr-o curte răcoroasă, mirosind a regina-nopții, în miez de vară. Ce suflet frumos se scrie pe cioburile în care și eu, și tu și el… ne putem regăsi.” Cristina Elena
4 Septembrie, 2025
„Cioburi de suflet” este o carte de poezii scrisă de Ella Von Dokonal, o autoare cunoscută pentru stilul său emoțional și profund. Poeziile din această colecție abordează teme precum iubirea, suferința, vindecarea și introspecția. Prin versurile sale, Ella explorează fragmente din viață și din suflet, oferind cititorilor o călătorie prin momente de zbucium și momente de regăsire interioară. Stilul său poetic este caracterizat de sensibilitate, exprimând gânduri și emoții într-un mod direct, dar totodată artistic, încercând să transmită autenticitatea experiențelor umane. Textele ei rezonează cu cei care au trecut prin momente dificile sau care caută să înțeleagă mai bine trăirile interioare complexe. Ai citit această carte? Dacă da, ai vreo poezie preferată din ea? Irina Nedelcu
4 Septembrie, 2025
„Draga mea, mulțumesc mult de tot ❤️❤️❤️ Ce bucurie și onoare ❤️ Să știi că nu am mai plâns așa de tare niciodată la o poezie cum am plâns la tine, mi s-a dus direct la inimă ❤️ O să îți fac și o postare neapărat. Îți mulțumesc mult! 🙏”
4 Septembrie, 2025

De ce să ai această colecție în biblioteca ta?

Fiecare poezie este însoțită de ilustrații originale create chiar de Ella, adăugând un strat vizual de sensibilitate și autenticitate. Coperțile, gândite cu grijă, spun ele însele o poveste prin culorile alese, transformând întreaga serie într-un proiect artistic complet.

Cioburi de suflet nu este doar o serie de cărți. Este o invitație de a-ți face timp pentru tine, de a explora emoțiile, de a-ți aminti iubiri, speranțe și clipe care ți-au modelat sufletul.

Ia-ți un moment de liniște și descoperă aceste versuri. Poate vei regăsi acolo o parte din tine.

Pot constitui un cadou perfect în acele momente când vrei să atingi sufletul cuiva drag.

Explorează colecția și alege volumul care te cheamă

Pentru un timp limitat poți avea la tine în Bibliotecă primele 3 Volume de Cioburi de Suflet la prețul special de 89,99 ron (în loc de 179,97)