Descriere
De la sărăcie la extaz – Una dintre cele mai oneste descrieri de sine pe care le vei citi
Există cărți care încearcă să impresioneze prin subiect, altele prin stil. De la sărăcie la extaz reușește prin sinceritate brutală.
Volumul semnat de Ștefania Sarina Oprea adună zeci de povești inspirate din propria viață, fără să urmeze o cronologie rigidă și fără să transforme trecutul într-un spectacol.
Copilăria într-un oraș mic din Bărăgan, familia, lipsurile, prieteniile, munca, boala, moartea, plecările și întoarcerile sunt privite cu luciditate, umor și sinceritate, fara a-i cere compasiunea cititorului.
Unul dintre primele feedbackuri primite după publicare descria cartea drept
„una dintre cele mai oneste descrieri de sine” citite vreodată.
Un alt cititor remarca faptul că, deși vorbește despre sărăcie și despre încercările vieții, cartea rămâne surprinzător de luminoasă.
Aici stă forța ei: nu în dramatizarea trecutului, ci în felul în care reușește să lase loc speranței, umorului și iubirii.
Poveștile sunt scurte, independente și pot fi citite în orice ordine.
Unele stârnesc râsul, altele aduc liniște, iar câteva îi obligă pe cititori să se oprească pentru câteva minute înainte de a întoarce pagina.
Vei râde, vei plânge, te vei liniști și neliniști, te vei simți extrem de incomod. Autoarea nu și-a propus însă să șocheze sau să țeasă în jurul dramei întreaga sa viață, ci și-a urmat direct stilul prin care arată lumii că exact așa s-a întâmplat, cum s-a și scris.
Puțini au pus în cuvinte asemenea întâmplări…
De la sărăcie la extaz este o carte pentru cei care apreciază literatura autobiografică, pentru cei care caută povești autentice și pentru cititorii care cred că cele mai bune cărți nu oferă lecții despre o viață perfecta, ci îi fac să privească aceeasi viață cu alți ochi.
N-am citit, am trăit cartea asta. Fiecare pagină e o scenă dintr-un film pe care-l aveam deja în memorie.
Elena –
Mi-a adus aminte de copilăria mea din Brăila. Am plâns, am râs, am sunat-o pe mama.
Marius –
Dacă ai crescut în România anilor ’80–’90, e imposibil să nu simți cartea asta în stomac. Și-n suflet.
Oana –
Nu e literatură. E viață pe hârtie. Viață vie
Dan –
O carte asa cum bine spune si autoarea „confesiune”, pe care nu ar fi indraznit oricine sa o publice. Greu pe alocuri, zbucium si durere, boala si saracie, dar continui sa citesti. Nu se mai scriu asemenea carti, pentru ca toata lumea vrea sa publice dulcegarii si de bine. A scris fata asta traznet, liber si fara bariere. Recomand la toata lumea, indiferent de genaratie.
Cosmin Manole –